Uniunea Europeana Guvernul Romaniei POS Mediu Consiliul Judetean Covasna Instrumente structurale
Managementul adecvat al ariilor naturale protejate Munţii Bodoc-Baraolt, Dealul Ciocaş - Dealul Viţelului şi Ciomad-Balvanyoş

Evenimente proprii

Pagina: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23]

Egreta mare (Egretta alba)2022-02-16

Egreta mare (Egretta alba) aparține ordinului Ciconiiformes, familia Ardeidae.
La fel ca majoritatea stârcilor, formează colonii de cuibărit, construind de obicei cuiburi în stuf, dar se poate așeza și pe copaci. Depun câte 3-4 ouă albastru-verzui, pe care cei doi părinți stau pe rând timp de 24-26 de zile. Puii părăsesc cuibul după 34-35 de zile.
Dieta sa constă din pești, amfibieni, insecte acvatice, mamifere mici, iar metoda sa, ca și la alți stârci, se bazează pe așteptarea nemișcată și lovirea rapidă.
Interesant este că Societatea Regală pentru Protecția Păsărilor din Marea Britanie a fost înființată în 1889 pentru a stopa eradicarea egretelor (mai precis, comerțul cu pene ornamentale).
Deși nu cuibărește în situl Munții Bodoc-Baraolt, pot fi adesea observate exemplare care se hrănesc aici.

Barza neagră (Ciconia nigra)2022-02-03

Barza neagră (Ciconia nigra), ordinul(Ciconiiformes), familia (Ciconiidae),  cunoscută şi sub denumirile de cocostârc negru şi barză ţigănească, este o specie caracteristică pădurilor de câmpie şi de pe dealuri ce au în apropiere zone umede. Ca dimensiuni este cu puţin mai mică decât barza albă. Lungimea corpului este de 90-105 cm şi are o greutate medie de 2,5-3 kg. Anvergura aripilor este cuprinsă între 110-145 cm. Adulţii au înfăţişare similară şi ating acest stadiu numai în al patrulea an de viaţă. Se hrăneşte cu peşti de talie mică, mamifere mici, pui de pasăre, ouă, broaşte, moluşte, lipitori, râme, şopârle, şerpi, insecte.
Este o specie răspândită pe tot teritoriul european cu populaţii mai mari în zona centrală şi estică a Europei. 
Retrase şi sfioase, cuibăresc în păduri, în cuiburi pe care le folosesc mai mulţi ani şi pe care le repară şi consolidează în fiecare an. După ce depune ouăle este alungată foarte greu de la cuib. Spre deosebire de stârci şi asemeni berzei albe este aproape mută şi se manifestă prin „clămpănitul ciocului” dar mai rar, mai scurt şi fără mişcările de gât caracteristice berzei albe. Cea mai mare parte a populaţiei europene traversează Bosforul, planând în special deasupra uscatului. Iernează pe continentul african.
Soseşte în a doua jumătate a lunii martie din cartierele de iernare şi, comparativ cu barza albă, soseşte primăvara mai târziu şi pleacă toamna mai târziu . Cuibul este amplasat în treimea superioară a arborilor bătrâni. Cuibul e o construcţie mare (poate depăşi un metru în diametru şi chiar în înălţime), caracteristică berzelor, alcătuit din crengi fixate cu pământ. În interior este căptuşit cu muşchi, resturi vegetale sau balegă uscată. Femela depune 3-5 ouă, după 30-35 de zile, puii eclozează şi sunt hrăniţi de părinţi până la 70 de zile când devin independenţi.
Populaţia estimată a speciei este mică, cuprinsă între 7.800-12.000 de perechi. Populaţia estimată în România este de 160-250 de perechi. În ROSPA0082 cuibăresc apoximativ 10-22 de perechi.
Distrugerea cuiburilor prin defrişarea pădurilor, reducerea zonelor umede şi întinderea din ce în ce mai mare a liniilor electrice reprezintă principalele ameninţări ce afectează specia.

Foto: Szabó József

2 februarie, Ziua zonelor umede2022-02-02

În 1971 pe această dată a fost semnat în Iran Convenția de la Ramsar, un acord privind conservarea zonelor umede de importanță internațională, în special locațiile utilizate de păsările de baltă. A intrat în vigoare în 1975. România a aderat în 1991, iar de atunci 19 teritorii au intrat sub umbrela convenției. Cea mai apropiată de noi este Complexul Piscicol Dumbrăvița din județul Brașov. Aria protejată de 415 hectare este și sit Natura 2000.

Berze negre (Ciconia nigra) pe una din lacurile
Mai multe despre sit: https://www.deltadincarpati.ro/ro/

Monitorizarea speciei castor (Castor fiber)2022-01-28

Cu ocazia monitorizării speciei castor (Castor fiber) pe teritoriul sitului ROSCI0056 Dealul Ciocaș-Dealul Vițelului am reușit să capturăm pe imagini două exemplare ale acestei specii care se hrăneau pe marginea apei. Starea de conservare a speciei este bună pe teritoriul sitului.

Ciocârlia de pădure (Lullula arborea)2022-01-25

Ciocârlia de pădure (Lullula arborea), ordinul (Passeriformes), familia (Alaudidae). Este o specie caracteristică zonelor deschise din pădurile de foioase sau conifere, cu vegetaţie ierboasă abundentă. Este mai mică şi mai zveltă decât ciocârlia de câmp. Lungimea corpului este de 13,5-15 cm, anvergura aripilor este cuprinsă între 27-30 cm, iar greutatea de 23-35 g. Penajul este maroniu şi se distinge de celelalte ciocârlii prin benzile albe de deasupra ochilor ce se unesc pe creştet. Penajul este similar la ambele sexe. Se hrăneşte cu insecte şi seminţe.
Este o specie răspândită pe tot continentul european. Are un zbor ondulatoriu. Cântă dimineaţa devreme şi seara, cântă atât în zbor cât şi aşezată pe un suport sau chiar pe sol. Este monogamă. Cuibul este construit de către femelă pe sol, într-o zonă protejată de iarbă mai înaltă sau tufişuri. Iernează în Orientul Mijlociu.
Soseşte din cartierele de iernare în aprilie. Femela depune în mod obişnuit 3-6 ouă, incubaţia durează în jur de 14-15 zile. Depune două sau trei ponte pe sezon.
Populaţia europeană este relativ mare 1.300.000-3.300.000 perechi, din care în România cuibăresc aporoximativ 65.000-87.000 perechi. În ROSPA0082 trăiescc apoximativ 400-600 de perechi.
Folosirea insecticidelor are un impact puternic asupra populaţiei. Păstrarea pădurilor deschise cu vegetaţie ierboasă înaltă, care să asigure condiţii de cuibărit şi hrănire, este prioritară.

Foto: Szabó József

Pagina: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23]
Calendar noutăți
Meteo
Link-uri utile
Proiect cofinantat din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României