Evenimente proprii

Buha (Bubo bubo), ordinul (Strigiformes), familia(Strigidae) este o specie caracteristică zonelor împădurite în care stâncăriile sunt asociate cu pâlcuri de pădure (în special conifere). Este cea mai mare dintre bufniţe (răpitoare de noapte). Lungimea corpului este de 60-75 cm şi are o greutate de 1,5-4,5 kg. Anvergura aripilor este de circa 160-188 cm. Adulţii au înfăţişare similară. Este o pasăre impresionantă cu aripi largi, moţuri deasupra urechilor, ochi mari, roşii-portocalii. Penajul este galben-maroniu, iar pe gât este vizibilă o pată albă. Se hrăneşte cu mamifere, cu dimensiuni până la cea a unui iepure adult, păsări cu dimensiuni până la cea a stârcilor şi şorecarilor, broaşte, şerpi, peşti şi insecte. Atacă prin surprindere şi mamifere mai mari cum sunt vulpile sau puii de căprioară.
Este o specie prezentă în cea mai mare parte a continentului european. Este activă noaptea sau în crepuscul. Nu are prădători naturali. Zborul este oarecum asemănător cu al şorecarului. Deşi este un comportament neobişnuit pentru bufniţe, uneori planează în zbor. Este monogamă, uneori pe viaţă, şi teritorială. Atinge maturitatea sexuală după un an, dar cuibăreşte de obicei prima dată la 2-3 ani. În perioada ritualului nupţial, perechea scoate sunete specifice repetate la un interval de opt secunde, care se aud de la o distanţă de circa 5 km. Masculul oferă femelei câteva opţiuni pentru cuibărit, dintre care femela alege una, care poate fi apoi folosită pe o perioadă de mai mulţi ani. Cuibăreşte în cavitatea unei stânci, foloseşte cuibul altor specii (berze sau alte răpitoare mari) sau chiar o gaură într-un copac, iar uneori îşi face cuibul pe sol. Este sedentară.
Femela depune în mod obişnuit 4-6 ouă, incubaţia durează în jur de 34-36 de zile şi este asigurată de femelă, care este hrănită în tot acest timp de către mascul. După eclozare, în primele 2-3 săptămâni, femela rămâne cu puii şi fărămiţează hrana adusă de mascul înainte de a-i hrăni. După ieşirea din ou, puii sunt acoperiţi cu un puf des, alb murdar. Puii devin zburători la 50-60 de zile, însă rămân dependenţi de părinţi până în septembrie-noiembrie, când părăsesc teritoriul acestora. Longevitatea cunoscută este de 29 de ani în sălbăticie şi 68 de ani în captivitate.
Populaţia europeană este relativ mică, cuprinsă între 19.000-38.000 de perechi, din care în România trăiesc aproximativ 750-1.000 perechi. În ROSPA0082 cuibăresc apoximativ 1-5 de perechi.

Foto: Daróczi Szilárd

Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ordinul (Piciformes), familia (Picidae)
Este o specie de ciocănitoare de talie foarte mare. Lungimea corpului este de 45-57 cm și are o greutate medie de 250-370 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 64-73 cm.
Ciocănitoarea neagră este preponderent insectivoră, furnicile reprezentând o parte semnificativă a dietei (adulți și larve). De asemenea consumă specii care sunt prezente sub scoarța arborilor și în lemn, pe care le colectează îndepărtând scoarța și excavând găuri masive. Ocazional consumă și melci sau vegetale (în special fructe).
Înălţimea cuibului variază între 4 şi 25 m. Intrarea este ovală, de 8-11 cm diametru.
Femela depune de obicei 4-5 ouă, pe care le clocesc ambele sexe (masculul noaptea). Incubarea durează 17-19 de zile. Puii devin zburători la 24-28 de zile. Păsările cuibăresc izolat, teritoriul unei perechi poate varia în funcție de calitatea habitatului (în special disponibilitatea de hrană).
În ROSPA0082 trăiescc apoximativ 80-100 de perechi. Neadaptarea managementului forestier la nevoile speciei constituie un risc major. Extragerea sistematică a arborilor maturi și a lemnului mort (sursă de hrană) influențează negativ densitatea speciei.

Foto: Bedő Sándor

În zonele bogate în ape minerale (borviz) ale Carpaților Orientali, prezența mlaștinilor cu apă minerală este relativ mare. Flora lor este aceeași ca și a altor zone umede, dar apa minerală conferă zonei o culoare aparte, și dacă limonitul se poate depune, se pot forma depozite de fier de dimensiuni mai mici, cum ar fi Dealul Fierului de lângă Miercurea Ciuc. În județul Harghita mlaștinile Borsáros și Șumuleu sunt cele mai cunoscute, iar în județul Covasna Buffogó din Bálványos, mlaștina Băile Ozunca și turbăria Pokolvölgy (valea Iadului) din Turia. Faptul că zona mlaștinii de lângă Malnaș Băi, aflat pe teritoriul sitului Natura2000 din Munții Bodoc-Baraolt și în trecutul geologic a fost bogat în ape minerale este dovedit și de stratul cu conținut de fier din aflorimentul aflat în apropiere.

Este foarte răspândit în Europa şi Asia, fiind prezent pe întreg teritoriul țării. Cuibărește în zone forestiere, în zone în care există suficiente spații deschise în imediata apropiere (pajiști, pășuni, terenuri agricole), pe care le folosește pentru hrănire.
Este o pasăre răpitoare de talie medie spre mare. Dimensiunea femelelor este ușor mai mare. Lungimea corpului este de 50 - 57 de cm. Anvergura aripilor este cuprinsă între 110 - 130 de cm. Sexele au coloritul general similar, dorsal fiind maroniu relativ uniform (cu pete albicioase la formele deschise). Ventral, coloritul variază foarte mult, de la exemplare cu colorit maroniu închis complet, până la exemplare foarte deschise (albe).
Perechile cuibăresc izolat. Își construiește cuibul în interiorul suprafețelor forestiere, însă la distanță mică de lizieră. Cuibul este masiv, amplasat la înălțime în bifurcația crengilor, construit din crengi și resturi vegetale.
Perioada de reproducere începe în Europa de obicei în martie - aprilie. Depunerea ouălor are loc începând cu sfârșitul lunii martie, femela depunând 2-4 ouă, pe care le clocesc mai ales femelele, timp de 33-38 de zile. Puii părăsesc cuibul după 50 - 60 de zile. Perechile cuibăresc izolat. Își construiește cuibul în interiorul suprafețelor forestiere, însă la distanță mică de lizieră. Cuibul este masiv, amplasat la înălțime în bifurcația crengilor, construit din crengi și resturi vegetale. O pereche poate avea mai multe cuiburi, pe care le utilizează alternativ.
Principalele amenințări sunt reprezentate de distrugerea locurilor de amplasare a cuiburilor și deranjul în perioada sensibilă de cuibărit. Intervențiile forestiere vizează cel mai frecvent arborii maturi de dimensiuni mari - cei folosiți frecvent pentru amplasarea cuibului. Extragerea sistematică a acestora (adesea cu cuiburi deja construite) au un efect negativ sever asupra populației. De asemenea, intervențiile silvice în perioada sensibilă de cuibărit din apropierea zonei cuibului au ca efect părăsirea acestuia. Suplimentar, intensificarea agriculturii - în special prin creșterea monoculturilor și folosirea pesticidelor pentru distrugerea rozătoarelor pot duce la reducerea populației pe termen lung.

Bogăția județului Covasna în ape minerale și mofete, din punct de vedere geologic este consecința vulcanismului intermediar al bazinului Carpatic, ce s-a manifestat îndealungul arcului Carpatic. Cheia înțelegerii asetor procese constă în cunoașterea fenomenelor tectonice și magmatice în profunzime.
Magma vulcanismului intermediar al bazinului Carpatic s-a format în urma subducției plăciilor tectonice, împreună cu sedimentele cu conținut ridicat de apă, ce a avut efect scăderea punctului de topire, ducând la topirea unei fracțiuni și din scoarță. Magma de tip bazaltică ajunge la suprafață prin mai multe trepte. Procesele de diferențiere în camerele magmatice au dat naștere la magme mai acide, mai bogate în SiO₂. Rocile magmatice caracteristice zonei noastre ca: andezitul, dacitul, riolitul, bazalt-andezitul, tuful riolitic, bazaltul sunt produsul vulcanismului de acest tip. Aparatele vulcanice de tip stratovulcani, domuri de lavă şi activitatea alternate de tip exploziv și efuziv sunt caracteristice vulcanismului intermediar.
Prin datarea cronografică a tufului riolitic mediu și superior se afirmă că vulcanismul intermediar al bazinului Carpatic are formațiunile cele mai vârstnice în partea vestică a bazinului, cu o vârstă cuprinsă între 18-23 milioane de ani. Este evident o evoluție în timp de la West spre Est. Cele mai tinere formațiuni vulcanice se găsesc în Carpații
Orientali, datorită unghiului dintre plăcile tectonice (efectul foarfecă). Aici avem vârste cuprinse între 32-40 mii ani. Din punct de vedere geologic chiar recente.
Aparatul vulcanic cel mai tânăr se află în imediata vecinătate a munțiilor Bodoc, în masivul Ciomatu - Puturosu. Aici în urma activitățiilor postvulcanice este emanat în aer anual cel puțin 8.700 tone de dioxid de carbon (CO₂), și o cantitate semnificativă de hidrogen sulfurat (H₂S), la care se referă şi numele masivului muntos.
Soluțiile apoase bogate în minerale dizolvate și gaze care se ridică la suprafață din camerele magmatice, în drumul lor de ascensiune se întâlnesc cu pânza freatică. Sub presiune mineralele și gazele se dizolvă în aceste ape subterane. Ieșind la suprafață apar izvoarele de apă minerală. Dioxidul de carbon (CO₂) dizolvând în apă formează acid carbonic (H₂CO₃), ce dă gustul specific acid, acru a apelor minerale. Mineralele dizolvate în apă au tendința de a se precipita la aer. Culoarea specifică ruginie în imediata vecinătate a izvoarelor minerale se formează prin precipitarea mineralelor feroase.