 |
 |
 |
 |
 |
În cadrul monitorizării păsărilor din aria naturală protejată Munții Bodoc-Baraolt se urmărește și identificarea cuiburilor păsărilor protejate. Acordăm o atenție deosebită cuiburilor așezate de acvila țipătoare mică. În timpul lucrărilor de teren din ultimele săptămâni, am identificat un nou cuib locuit.
În timpul monitorizării păsărilor din aria naturală protejată Munții Bodoc-Baraolt, sunt realizate multe fotografii care nu au legătură directă cu obiectul protecției sitului (adică păsările), dar arată diversitatea florei și faunei. Oferim din acestea un buchet de primăvară timpurie.
Daphne mezereum / Tulichina --- Populus tremula / Plop --- Gagea lutea / Laptele-păsării
Vânturelul de seară (Falco vespertinus), ordinul (Falconiformes), familia (Falconidae), cunoscut şi sub denumirea de şoimuleţ de seară, este o specie caracteristică zonelor deschise cu pâlcuri de pădure aşa cum sunt stepele, păşunile, suprafeţele agricole cu altitudine redusă. Lungimea corpului este de 28-34 cm şi are o greutate medie de 130-200 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 65-76 cm. Este un şoim de talie medie spre mică, cu o siluetă apropiată de a vânturelului roşu ( Falco tinnunculus ) şi a şoimului rândunelelor ( Falco subbuteo ). Atinge penajul complet caracteristic adultului în al treilea an. Masculul are în penaj o combinaţie unică între albastrul-gri-închis (ardezie) de pe corp şi roşul ruginiu de pe penele picioarelor şi subcodale. Femela este mai mare şi are penajul gri-albastru pe spate şi ruginiu pe corp. Se hrăneşte în special cu insecte, mamifere mici, broaşte şi şerpi.
Este o specie prezentă în sudul şi estul continentului european. Este o pasăre socială ce cuibăreşte în colonii. Pentru aceasta ocupă cuiburi vechi de răpitoare sau corvide, fiind în acest fel dependentă de coloniile de ciori de semănătură (Corvus frugilegus). Cea mai mare parte a hranei formată din insecte o capturează în zbor. Uneori „planează la punct fix„ sau merge pe sol căutându-şi prada. Cel mai activ vânează la răsărit şi în amurg, când poate fi văzut zburând la mică înălţime, deasupra râurilor. Iernează în Africa.
Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii aprilie şi în prima parte a lunii mai. Femela depune 3-4 ouă în a doua parte a lunii mai şi începutul lunii iunie, incubaţia durează în medie 22-28 de zile şi este asigurată de ambii părinţi. Puii devin zburători la 27-30 de zile şi devin complet independenţi după încă o săptămână.
Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 26.000-39.000 de perechi, din care 1.300-1.600 de perechi trăieşte în România. În ROSPA0082 trăiesc apoximativ 30-50 de perechi.
Absenţa locurilor de cuibărit ca urmare a reducerii efectivelor de ciori în unele zone, defrişarea pâlcurilor de copaci din zonele de cuibărit, intensificarea agriculturii prin folosirea pesticidelor sunt principalele pericole pentru specie.
Foto: Szabó József
Ciocănitoarea cu spate alb (Dendrocopos leucotos), ordinul (Piciformes), familia (Picidae) este o specie caracteristică pădurilor de foioase, cu mult lemn mort pe picior şi lemn aflat în diferite faze de descompunere. Este cea mai mare dintre ciocănitorile pestriţe şi este uşor de identificat după gâtul şi ciocul lungi. Întruna este şi pasărea simbol a ariei protejate Munţii Bodoc baraolt. Lungimea corpului este de 25-28 cm şi are o greutate de 100-112 g. Anvergura aripilor este de circa 38-40 cm. Similar altor ciocănitori, masculul este mai mare decât femela şi are un cioc mai lung. Pata albă de pe spate este dificil de observat când stă aşezată. Este însă mai uşor vizibilă în zbor. Femela nu are pată roşie pe creştet. Asemeni celorlalte ciocănitori pestriţe penajul este alb cu negru şi roşu. Se hrăneşte în special cu gândaci şi larvele acestora. Este o specie prezentă în partea estică a continentului european. Deşi majoritatea speciilor europene de ciocănitori sunt puţin sociale, ciocănitoarea cu spate alb pare a fi cea mai solitară. Fiecare dintre cele două sexe este teritorial şi, în afara sezonului de cuibărit, îşi apără teritoriile de hrănire. Este monogamă. Este o specie sedentară. Înălţimea la care este aşezat cuibul variază între 5 şi 32 m. În general cuiburile acestei specii sunt localizate la o înălţime mai mare decât ale oricărei alte specii europene de ciocănitori. Intrarea este rotundă sau ovală, cu un diametru de 5,5-6,5 cm. Adâncimea excavaţiei variază între 25 şi 37 cm.
Femela depune în mod obişnuit 4-6 ouă albe, în lunile aprilie şi mai. Incubaţia durează în jur de 10-16 zile şi este asigurată de către ambii parteneri. Puii sunt îngrijiţi de ambii părinţi şi devin zburători la 27-28 de zile.
Populaţia europeană este relativ mare 180.000-550.000 perechi, din care în România cuibăresc aporoximativ 16.000-24.000 perechi. În ROSPA0082 trăiesc apoximativ 195-215 de perechi.
Degradarea habitatelor şi reducerea locurilor de cuibărit prin eliminarea arborilor maturi, a lemnului mort pe picior din păduri şi a copacilor scorburoşi sunt principalele pericole la adresa speciei.
Foto: Barti Levente
