Evenimente proprii

Este foarte răspândit în Europa şi Asia, fiind prezent pe întreg teritoriul țării. Cuibărește în zone forestiere, în zone în care există suficiente spații deschise în imediata apropiere (pajiști, pășuni, terenuri agricole), pe care le folosește pentru hrănire.
Este o pasăre răpitoare de talie medie spre mare. Dimensiunea femelelor este ușor mai mare. Lungimea corpului este de 50 - 57 de cm. Anvergura aripilor este cuprinsă între 110 - 130 de cm. Sexele au coloritul general similar, dorsal fiind maroniu relativ uniform (cu pete albicioase la formele deschise). Ventral, coloritul variază foarte mult, de la exemplare cu colorit maroniu închis complet, până la exemplare foarte deschise (albe).
Perechile cuibăresc izolat. Își construiește cuibul în interiorul suprafețelor forestiere, însă la distanță mică de lizieră. Cuibul este masiv, amplasat la înălțime în bifurcația crengilor, construit din crengi și resturi vegetale.
Perioada de reproducere începe în Europa de obicei în martie - aprilie. Depunerea ouălor are loc începând cu sfârșitul lunii martie, femela depunând 2-4 ouă, pe care le clocesc mai ales femelele, timp de 33-38 de zile. Puii părăsesc cuibul după 50 - 60 de zile. Perechile cuibăresc izolat. Își construiește cuibul în interiorul suprafețelor forestiere, însă la distanță mică de lizieră. Cuibul este masiv, amplasat la înălțime în bifurcația crengilor, construit din crengi și resturi vegetale. O pereche poate avea mai multe cuiburi, pe care le utilizează alternativ.
Principalele amenințări sunt reprezentate de distrugerea locurilor de amplasare a cuiburilor și deranjul în perioada sensibilă de cuibărit. Intervențiile forestiere vizează cel mai frecvent arborii maturi de dimensiuni mari - cei folosiți frecvent pentru amplasarea cuibului. Extragerea sistematică a acestora (adesea cu cuiburi deja construite) au un efect negativ sever asupra populației. De asemenea, intervențiile silvice în perioada sensibilă de cuibărit din apropierea zonei cuibului au ca efect părăsirea acestuia. Suplimentar, intensificarea agriculturii - în special prin creșterea monoculturilor și folosirea pesticidelor pentru distrugerea rozătoarelor pot duce la reducerea populației pe termen lung.

Bogăția județului Covasna în ape minerale și mofete, din punct de vedere geologic este consecința vulcanismului intermediar al bazinului Carpatic, ce s-a manifestat îndealungul arcului Carpatic. Cheia înțelegerii asetor procese constă în cunoașterea fenomenelor tectonice și magmatice în profunzime.
Magma vulcanismului intermediar al bazinului Carpatic s-a format în urma subducției plăciilor tectonice, împreună cu sedimentele cu conținut ridicat de apă, ce a avut efect scăderea punctului de topire, ducând la topirea unei fracțiuni și din scoarță. Magma de tip bazaltică ajunge la suprafață prin mai multe trepte. Procesele de diferențiere în camerele magmatice au dat naștere la magme mai acide, mai bogate în SiO₂. Rocile magmatice caracteristice zonei noastre ca: andezitul, dacitul, riolitul, bazalt-andezitul, tuful riolitic, bazaltul sunt produsul vulcanismului de acest tip. Aparatele vulcanice de tip stratovulcani, domuri de lavă şi activitatea alternate de tip exploziv și efuziv sunt caracteristice vulcanismului intermediar.
Prin datarea cronografică a tufului riolitic mediu și superior se afirmă că vulcanismul intermediar al bazinului Carpatic are formațiunile cele mai vârstnice în partea vestică a bazinului, cu o vârstă cuprinsă între 18-23 milioane de ani. Este evident o evoluție în timp de la West spre Est. Cele mai tinere formațiuni vulcanice se găsesc în Carpații
Orientali, datorită unghiului dintre plăcile tectonice (efectul foarfecă). Aici avem vârste cuprinse între 32-40 mii ani. Din punct de vedere geologic chiar recente.
Aparatul vulcanic cel mai tânăr se află în imediata vecinătate a munțiilor Bodoc, în masivul Ciomatu - Puturosu. Aici în urma activitățiilor postvulcanice este emanat în aer anual cel puțin 8.700 tone de dioxid de carbon (CO₂), și o cantitate semnificativă de hidrogen sulfurat (H₂S), la care se referă şi numele masivului muntos.
Soluțiile apoase bogate în minerale dizolvate și gaze care se ridică la suprafață din camerele magmatice, în drumul lor de ascensiune se întâlnesc cu pânza freatică. Sub presiune mineralele și gazele se dizolvă în aceste ape subterane. Ieșind la suprafață apar izvoarele de apă minerală. Dioxidul de carbon (CO₂) dizolvând în apă formează acid carbonic (H₂CO₃), ce dă gustul specific acid, acru a apelor minerale. Mineralele dizolvate în apă au tendința de a se precipita la aer. Culoarea specifică ruginie în imediata vecinătate a izvoarelor minerale se formează prin precipitarea mineralelor feroase.

Pregătiri pentru somnul de iarnă
Rezerva de energie este grăsimea, pentru a o acumula, ursul brun căută în mod activ mâncare toată vara, mai ales toamna. Preferă fructele de pădure, în special zmeura și căpșunile sălbatice, mierea de albine, vânează activ, mănăncă şi din leşuri, dar nu este delicioasă despre mâncare - mănâncă rădăcini, furnici, pești, mici mamifere. Stratul superficial de grăsime poate atinge o grosime de 7-9 cm. Femelele pot ajunge la o greutate de 150 kg și mai mult, masculii până la 300 kg, 1/3 din greutatea totală fiind grăsime.
Pregătirea unui refugiu pentru iernare
Ursul selectează foarte atent locul pentru viitorul bârlog. În funcţie de exemplar poate fi o depresiune între rădăcinile copacilor, o peșteră sau o nișă de rocă, etc. Partea de jos a adăpostului este acoperită cu ramuri de brad, turbă, mușchi, frunze uscate, fân.

De ce nu hibernează urșii bruni iarna?
Din punct de vedere fiziologic somnul de iarnă a ursului brun diferă mult de hibernarea propriu zisă.
Enumera factorii declanșatori ai somnului de iarnă la urși: scăderea temperaturii mediului ambiental, lipsa hranei, în special a hranei naturale, stratul de grăsime acumulat de urs de la începutul verii și până la încheierea toamnei, raportul zi-lumină și grosimea stratului de zăpada. Studiile arată că la întrunirea acestor condiții ursul se retrage la somnul de iarnă în bârlogul său.
Schimbările climatice au drept efect temperaturi anormal de mari pe timpul iernii și pot influența comportamentul ursului, acesta este un factor de origine naturală. Pe de altă parte în zonele turistice pot găsi hrană pe tot parcursul anului. În aceste zone, fie că deșeurile nu sunt gestionate corespunzător, fie că urșii sunt momiți în mod voit de proprietarii de pensiuni și hoteluri ca o atracție turistică.
Abundența de hrană pe care urșii o găsesc pe tot parcursul anului îi determină, de asemenea, să renunțe la obiceiul „hibernării” în anotimpul rece.
Referitor la incidentul petrecut pe o pârtie din Predeal, când un schior a fost fugărit de un urs, specialistul a explicat că de cele mai multe ori animalul poate asocia mirosul omului cu hrana.
"Fie îl asociază cu o posibilă pradă, fie mirosul omului este asociat cu hrana. Omul îi ofera un acces facil la surse de hrană pe care nu o găsește în pădure".
Sursă: Cristian Remus Papp, Digi24

Comportamentul în cazul unei întâlniri reale cu un urs!!!
Rămâneți calm; nu fugiți, ci mergeți încet cu spatele, continuând să observați animalul. Când un urs se ridică în două labe, acest lucru nu reprezintă încă un gest de amenințare. Animalul se ridică în poziție verticală pentru a avea o perspectivă mai bună asupra situației. Încercați să păstrați o distanță cât mai mare. Evitați orice formă de amenințare, nu aruncați cu obiecte și nu țipați.
Evitați să vă apropiați de pui, deoarece de cele mai multe ori ursoaica nu este departe. În cazul în care un urs s-ar apropia de dumneavoastră sau chiar v-ar ataca, adoptați o postură de apărare. Întindeți-vă pe burtă, cu mâinile pe ceafă și rămâneți nemișcat. Așteptați până când ursul s-a îndepărtat cu adevărat.

Dintre comunitățile din mediul nostru acordăm poate cea mai mică atenție solului, deși acesta este cel mai important pentru hrana noastră. Un sistem complex în care viața se întâlnește cu rocile, aerul, apa și lumina soarelui, iar amestecul acestora determină tipul de sol care la rândul ei definește comunitățile vii care se dezvoltă pe el. Grosimea și conținutul de materie organică variază. Stratul de sol al pajiștilor este cel mai gros și, interesant, cantitatea de materie organică care se acumulează aici rivalizează cu masa unei păduri. Dar acest lucru se pierde rapid în cazul deshidratării, care poate fi cauzată de drenaj artificial, șanțuri. Acest proces nu este la fel de spectaculos precum dispariția pădurilor, dar impactul său poate fi mai mare, deoarece este imposibil să se refacă conținutul de materie organică al unui sol care are o grosime de câțiva metri, iar procesul natural poate dura până la un milion de ani. 5 decembrie este Ziua Mondială a Solului. Protejați solurile!

Ca măsură de adaptare şi de supravieţuire a perioadei cu îngheţuri în timp de iarnă, toamna cad frunzele copaciilor. Copacii își dau seama prin temperaturile scăzute ale nopţiilor şi prin scurtarea perioadelor luminoase zilnice, că anotimpul rece va veni și iau măsuri în această privință: stochează hrană. Frunzele mor și cad datorită faptului că ele nu mai au suficientă apă și lumină pentru a realiza procesul de fotosinteză. Odată cu venirea toamnei, ziua scade iar noaptea crește. Acesta este momentul în care copacii înțeleg că anotimpul rece va veni și iau măsuri în această privință. Pentru a putea trece cu bine peste iarnă, copacii au nevoie de apa și nutrienții care de obicei ajung la frunze. Așa că pun o barieră între ramuri și tulpina frunzelor, numită pețiol. Motivul pentru care cad frunzele este lipsa acestor elemente esențiale care le hrăneau. Frunzele conțin clorofilă, un pigment necesar pentru realizarea fotosintezei. Acest pigment este cel care le dă frunzelor culoarea verde. Tot el se ocupă și cu transformarea luminii pe care frunzele o primesc, în oxigen și compuși organici (glucide, lipide, proteine).Toamna este anotimpul care ne oferă peisaje minunate datorită multitudinii de culori. Acestea sunt vizibile datorită barierei despre care vorbeam mai sus. Din momentul în care frunza nu mai primește hrană, clorofila din ea moare. Astfel, ies la iveală celelalte culori, cum ar fi galben, portocaliu sau roșu. Acestea sunt prezente de la început în compoziția frunzei însă pot fi observate abia atunci când clorofila își pierde puterile.